“Nici un ambreiaj nu ţine o veşnicie! Fețele discului de ambreiaj se uzează o dată cu parcurgerea kilometrilor. Şofatul specific mediului urban, cu opriri şi porniri dese, cu schimbări dese de trepte afectează mult mai mult ambreiajul decât şofatul în condiţii de autostradă, sau mai bine spus de trafic extraurban, pentru că autostrada nu prea avem. Tractarea unei remorci, condusul off-road şi şofatul agresiv îşi pun de asemenea amprenta pe durata de viaţa ambreiajului.”
Atunci când un ambreiaj lucrează corespunzător, este o plăcere să conduci o transmisie manuală. Deţi controlul complet asupra treptelor de viteză fără vreo intervenţie de la un calculator.
Multe persoane aleg transmisia manuală tocmai datorită acestui control. Bucuria de a conduce este mai mare folosind transmisia manuală, cel puţin în situaţii de trafic extraurban. Însă, în oraşe, traficul aglomerat, situaţiile cu opriri şi porniri dese, schimbarea continuă a treptelor de viteză şi debreiere şi ambreierea continuă a ambreiajului fac cutia manuală mai incomodă – în special dacă mai joacă feste şi ambreiajul.
Problemele legate de ambreiaj pot apărea la aproape orice kilometraj din multe motive. Atunci când piciorul este luat de pe pedala de ambreiaj, discul începe să se atingă de volantă şi placa de presiune generând frecare şi căldură. Acest lucru ajută la absorbţia şocurilor care altfel ar zdruncina transmisia la fiecare schimbare a treptei de viteze. O uşoară alunecare în aceste condiţii este deci benefică deoarece amortizează şocurile de ar deteriora rotile dinţate, crucile cardanice şi alte elemente de legătură.
Majoritatea discurilor de ambreiaj au un centru tensionat de arcuri tocmai din motivele amintite mai sus. Arcurile oferă o uşoară „toleranţă” atunci când ambreiajul este cuplat, ajutând de asemenea la amortizarea variaţiilor uşoare de putere ale motorului.
Volantele cu masă dublă sau „dual mass”
Mergând puţin mai departe cu conceptul amintit mai sus, unele vehicule folosesc un al doilea set de arcuri (în unele cazuri elemente de cauciuc) în volantele „dual mass” (practic două volante unite între ele de un element elastic). O volantă cu masa dublă are o serie de arcuri montate între prima şi a doua volantă. Acest lucru oferă o amortizare în plus a vibraţiilor şi face operarea ambreiajului mai fluentă, mai lină.
Volantele cu masa dublă au fost folosite pentru prima oară în 1987 pe Chevrolet, Ford şi vehicule comerciale uşoare GMC diesel, în timp ce astăzi sunt regăsite pe aproape orice tip de vehicule, însă cu precădere pe cele diesel, tocmai datorită proprietăţilor acestora de amortizare.
Înlocuirea acestui tip de volante poate fi foarte costisitoare. Datorită acestui lucru, unii producători aftermarket au inventat o volantă cu masa simplă, convenţională ce poate fi instalată în locul celei originale cu masa dublă. O volantă convenţională va reduce din cheltuielile suportate de clientul dumneavoastră, însă, pe de altă parte s-ar putea să facă vehiculul în cauză mai puţin confortabil.
Unii OEM avertizează că o astfel de înlocuire poate conduce la cedarea prematură a transmisiei, datorită şocurilor mai mari suportate de aceasta.
Diagnosticarea ambreiajelor
Nici un ambreiaj nu ţine o veşnicie! Fețele discului de ambreiaj se uzează o dată cu parcurgerea kilometrilor. Şofatul specific mediului urban, cu opriri şi porniri dese, cu schimbări dese de trepte afectează mult mai mult ambreiajul decât şofatul în condiţii de autostradă, sau mai bine spus de trafic extraurban, pentru că autostrada nu prea avem. Tractarea unei remorci, condusul off-road şi şofatul agresiv îşi pun de asemenea amprenta pe durata de viaţa ambreiajului.
Cel mai rău lucru pe care îl poate face un şofer, când vine vorba de scurtarea duratei de viață a discului de ambreiaj, este să meargă cu piciorul pe pedala de ambreiaj. Alunecarea excesivă a acestuia atunci când se pleacă de pe loc sau când se merge bară la bară îl face să se încălzească peste limitele normale. Dacă nu i se dă o şansă să se răcească, discul va fi deteriorat iremediabil pe suprafeţele de contact cu volanta şi placa de presiune.
Când ambreiajul se uzează, reducerea în grosime face ca forţa de strângere exercitată de placa de presiune să scadă. Majoritatea ambreiajelor cu disc diafragmă exercită o presiune mai mare o dată cu creşterea uzurii, datorită geometriei arcului şi a mecanismul de debreiere. Totuşi, după ce discul este uzat peste o anumită limită, presiunea începe să scadă, crescând riscul de alunecare sub sarcină. În cazul discurilor mai vechi cu arcuri elicoidale, alunecare este proporţională cu uzură.
Atunci când un ambreiaj începe să alunece, efectul va fi simţit cel mai bine în condiţii de sarcină ridicată, ca atunci când se urcă o rampă, când se accelerează pentru a efectua o depăşire sau când se tractează. Cu cât ambreiajul alunecă mai mult, cu atât se încălzeşte şi se uzează mai tare. Acest lucru accelerează problema şi chiar poate provoca daune volantei şi plăcii de presiune.
O altă cauză a cedării premature a ambreiajului este contaminarea cu ulei de la o garnitură uzată a arborelui cotit, de la motor, etc. Uleiul de pe feţele ambreiajului îl va face pe acesta să alunece şi să prindă neuniform. Ca rezultat, apar vibraţii şi trepidaţii când ambreiajul este cuplat şi patinări când vehiculul se află în sarcină.
Deseori, o problemă ce pare a fi de la ambreiaj nu provine de fapt de la acesta. Modele mai noi de autovehicule au cuplare hidraulică a ambreiajului au un cilindru principal ataşat pedalei de ambreiaj şi un cilindru secundar undeva în carcasa cutiei de viteze ce acoperă discul de ambreiaj, placă de presiune şi volanta. Garniturile pistonului intern, al cilindrului principat cât şi a celui secundar pot prezenta scurgeri ce permit pierderea presiunii. Acest lucru ar putea influenţa buna funcţionare a ambreiajului, astfel că acesta ar putea să nu decupleze sau să cupleze prematur. Pedala s-ar putea de asemenea să fie mai moale, cu rezistenţă mai mică la apăsare decât în mod normal. Cilindrul secundar este mai predispus la scurgeri datorită amplasării lui, mai exact în cel mai jos punct al sistemului. Rugina sau praful din lichidului hidraulic se vor depune în cilindrul secundar provocând probleme ale garniturilor.
Mai multe despre diagnosticarea ambreiajelor
Diagnosticarea problemelor ambreiajului este dificilă deoarece foarte multe probleme pot cauza aceleaşi simptome. Vibraţiile apărute atunci când este cuplat ambreiajul pot fi cauzate de arderea sau netezirea suprafeţelor ambreiajului, o volantă deformată, lipsa ştifturilor volantei, un rulment uzat, o colivie a rulmentului uzată, un disc de ambreiaj sau un arbore de intrare canelat uzat sau deteriorat ori o carcasă a ambreiajului slăbită.
Cauze externe ale vibraţiilor ambreiajului pot fi suporţi de motor ori de suporţi de transmisie slăbiţi sau rupţi, nealiniere a şasiului cu componentele grupului motor, cruci cardanice uzate sau deteriorate ori o furcă de debreiere uzată sau deteriorată.
Dacă vehiculul este echipat cu volantă cu masă dublă, o astfel de componentă deteriorată poate face că ambreiajul să patineze. Examinaţi cu atenţie vechiul ambreiaj dacă prezintă urme de arsură pe placa de presiune, material de fricţiune în exces şi urme de ulei. Dacă nu se găseşte nimic din lucrurile enumerate mai sus atunci problema este volanta.
Dacă un ambreiaj nou patinează, cele mai probabile cauze ar fi contaminarea cu ulei sau grăsimi, ajustarea incorectă a sistemului de debreiere, o ajustare defectuoasă a cablului, un cilindru principal blocat sau griparea cilindrului secundar, o nealiniere ori o instalare neadecvată a rulmentului de presiune.
Zgomotele ambreiajului
Zgomotele ambreiajului reprezintă o altă problemă a cărei cauza poate fi dificil de depistat. Dacă un scârţâit se aude atunci când se ia piciorul de pe pedală, cauză ar putea fi un rulment de presiune defect. Alte cauze includ un defect al bucşei de centrare, uzura excesivă sau deteriorare a furcii de debreiere, o instalare incorectă a discului, nealiniere, o colivie a rulmentului uzată, un amortizor rupt sau şuruburi de fixare a volantei slăbite.
Un zgomot de râşniţă/de frecare prezent atunci când ambreiajul este cuplat poate fi cauzat de un rulment al axului de intrare defect.
Un clinchet ce se intensifică atunci când piciorul este ridicat uşor de pe pedală ar putea indica un rulment de presiune defect.
Dacă un clinchet este prezent la ralanti în poziţia neutră a cutiei de viteze iar acesta dispare atunci când piciorul este luat uşor de pe pedală, de vină este furca.
Probleme legate de debreiere
Dacă ambreiajul nu debreiază complet în clipa în care pedala nu mai este apăsată deloc, discul va continua să învârtă axul de intrare. Acest lucru va face grea sau imposibilă selectarea unei trepte de viteză, vor apărea zgomote de râşniţă, de frecat atunci când se vor schimba treptele, sau va face ca motorul să “moară” atunci când vehiculul este oprit.
Un ambreiaj ce nu debreiază ar putea fi cauzat de o ajustare defectuasă a elementelor ce cuplare, un cablu de ambreiaj întins sau rupt, un cilindru principal sau secundar defect sau ce prezintă scurgeri, prezenţa aerului în conductele hidraulice ale cilindrilor, coroziune, caneluri ale axului de intrare lubrifiate incorect sau rupte, un rulment uzat, o colivie a rulmentului uzată, o furcă de debreiere îndoită sau uzată, un disc îndoit/ovalizat, un ambreiaj instalat invers sau unul necorespunzător (în cazul in care ambreiajul a fost schimbat de curând).
Un alt factor ce poate cauza dereierea grea sau incompletă este uleiul din transmisie, ce ar putea fi prea gros în cazul unor temperaturi exterioare scăzute.
Repararea ambreiajelor
Înlocuirea unui ambreiaj este o manoperă destul de grea şi întinsă ca timp deoarece cutia de viteze trebuie dată jos. Astfel, înainte de a vă apuca de aşa ceva, asiguraţi-vă că într-adevăr ambreiajul este problema şi că el trebuie înlocuit. Şi dacă acesta este cazul, asiguraţi-vă că inspectați întregul sistem al ambreiajului o dată ce l-aţi dezasamblat. Mai bine lucraţi o dată cum trebuie decât de două ori pe jumătate.
Pe vehiculele cu kilometraj mediu, veţi trebui probabil să înlocuiţi întregul sistem cu un kit ce conţine disc de ambreiaj, placă de presiune şi rulment de presiune.
Dacă un vehicul cu kilometraj mic are probleme cu ambreiajul, ar putea fi posibil să trebuiască înlocuirea numai unei singure componente, cea care a cedat. Depinde de natura problemei şi de cauza acesteia. Dacă discul este în stare bună dar contaminat cu ulei, înlocuirea discul (şi detectarea scurgerii de ulei pentru a o remedia) este de ajuns pentru a readuce sistemul în parametrii normali de funcţionare.
Un lucru care necesită o atenţie sporită este calitatea pieselor. Dacă ambreiajul nu este conform cu specificaţiile OEM, este posibil ca acesta să nu funcţioneze corect şi să cedeze prematur. Aşa că, nu vă asumaţi riscuri mari de dragul economisirii unor sume destul de mici. Instalaţi piese de calitate de la un furnizor de încredere.
O altă componentă ce necesită a fi înlocuită este cablul de ambreiaj, bineînţeles pe vehiculele mai vechi cu astfel de sistem.
Pe vehiculele cu un kilometraj mare şi acţionare hidraulică, este recomandat să înlocuiţi şi cilindrul principal precum cu cel secundar, chiar dacă nu prezintă scurgeri. Aceste componente nu ţin o veşnicie. Dacă ambreiajul a ajuns la sfârşitul vieţii, şansele ca restul sistemului să lucreze în parametrii normali sunt mici. Este mai bine să înnoiţi întregul sistem o dată, decât să îl demontaţi de fiecare dată când mai pică câte o componentă. Explicaţi aceste lucruri clientului dumneavoastră, deoarece până la urmă, acesta plăteşte o singură dată manopera.
Planeitatea volantei
Planeitatea volantei ar trebui refăcută la fiecare schimbare a ambreiajului. Ulei, murdărie, grăsime, crăpături sau denivelări pe suprafaţa volantei pot cauze probleme legate de ambreiaj. La fel şi deviaţii laterale excesive.
Ţineţi minte să marcaţi poziţia index a volantei înainte de demontare pentru a o putea monta în aceiaşi poziţie. Noi şuruburi sunt de asemenea recomandate. Folosiţi o cheie dinamometrică pentru a strânge şuruburile cu cuplul necesar.
Dacă volanta este crăpată şi nu poate fi remediata în urma refacerii planeităţii, înlocuirea este necesară.
În cazul volantelor cu masa dublă, planeitatea nu este recomandată a fi făcută pentru modelele BMW şi Porsche. Dacă volanta este uzată aceasta trebuie înlocuită.
Folosiţi scule speciale pentru a alinia discul de ambreiaj cu volanta. Strângeţi şuruburile plăcii gradual, urmând o ordine stea pentru a evita îndoirea ambreiajului. Nu folosiţi scule pneumatice!
Lubrifiaţi uşor canelurile axului de întrare şi pivotul furcii, şi asiguraţi-vă că noul rulment de presiune se poziţionează corect în furcă.
Atunci când remontaţi o cutie de viteze pe un vehicul cu tracţiune spate, sprijiniţi greutatea acesteia până în clipa în care este în fixată bine cu şuruburi. Dacă o lăsaţi să atârne în timp ce axul de intrare este în ambreiaj, poate cauza îndoirea butucului.
Ajustarea sistemului de acţionare a ambreiajului este de asemenea necesară după înlocuire. Urmaţi procedurile din manual şi asiguraţi-vă că jocul în pedală este în limitele normale.
O dată ce cutia de viteze a fost montată, verificaţi nivelul de ulei şi completaţi dacă este nevoie.
Lucrarea nu este finalizată până nu faceţi un test pe şosea al vehiculului pentru a vă asigura că noile componente montate funcţionează conform parametrilor.
Surse: Valeo, Sachs, B&FE Magazine